Publicat pe

6 pasi spre o garderobă sustenabilă

garderobă sustenabilă in 6 pasi

Sunt sigură că și tu, la fel ca si mine, îți dorești sa gasesti in dulapul tau haine mereu în tendințe, mereu actuale, care să nu se demodeze de la un sezon la altul. Dacă ți-ai propus să faci o schimbare în garderoba ta actuală, începutul de an poate fi momentul oportun pentru a o face. Dacă nu te-ai gândit la asta până acum, iată câteva motive pentru care o garderobă sustenabilă poate fi o idee bună pentru tine:

  1. te va ajuta să câștigi dimineața mai mult timp;
  2. te va ajuta să îți canalizezi atenția pe lucrurile care contează cu adevarat;
  3. vei compune outfit-uri mai ușor;
  4. vei purta toate piesele vestimentare pe care le deții;
  5. vei avea o garderobă prietenoasă cu mediul, animalele și oamenii.

Dar ce este o garderobă sustenabilă? Din punctul meu de vedere, este acea combinație de piese vestimentare care îți oferă outfit-uri pentru toate activitățile din viața ta, outfit-uri pe care le iubești, le porți cu drag și de care ai grijă.

Și ce putem face pentru a avea o astfel de garderobă?

1. Analiza garderobei actuale

Este necesar sa facem un audit al situației acuale și să inventariem toate articolele vestimentare pe care le detinem. Este posibil sa constați în acest stadiu că ai haine în dulapul tău care au încă eticheta pe ele. Este important să analizezi dacă acest lucru se datorează incompatibilității stilistice sau dacă sunt un efect al shopping-ului impulsiv.

2. Declutter of fast fashion

Ai observat ca de-a lungul timului, revii mereu la hainele care te fac să te simți bine în pielea ta, încrezătoare si puternică in vreme ce uiti de restul hainelor care devin astfel niste simple obiecte nefolosite?

Hotărăște care sunt piesele vestimentare pe care le vei păstra, care sunt cele care au nevoie de retuș și care sunt cele pe care le vei vinde sau dona. Dacă îți este greu să decizi, metoda Mary Kondo te poate ajuta să alegi mai ușor care sunt acele articole pe care îți dorești să le ai în garderoba ta în continuare.

Scopul acestui exercițiu nu este de a elimina cât mai multe haine din garderobă, ci de a rămâne cu o garderobă pe care sa o folosim cu adevărat.

3. Repoartă, refolosește, reciclează

După ce ai selectat doar vedetele din garderoba ta, caută noi variante în care le poți combina și astfel vei avea noi outfit-uri de purtat.

4. Alimente sănătoase, haine sănătoase

Așa cum decizi să mănânci sănătos, la fel poți decide să ai în garderoba haine curate, adică haine realizate din materiale sănătoase pentru pielea ta. Ca regulă generală, evită risipa și alege să achiziționezi haine pe care consideri că le vei purta.

5. Descoperă povestea din spatele hainelor

Înainte de a cumpara, investighează, verifică, informează-te despre cum au fost făcute hainele pe care vrei să le porți. Conectează-te cu brandurile care împărtășesc aceleași valori cu tine, pune-le întrebări despre produse, materiale, proces, producție. Descoperă unde au fost făcute hainele tale, de cine au fost cusute, verifică certificările materialelor (GOTS, Oeko-Tex)

6.Alege o garderobă sustenabilă mereu actuală

Pastreaza, caută și alege acele piese vestimentare care nu se vor demoda în timp pentru că nu uita: trendurile sunt trecătoare.

Iată doar câteva din motivele pentru care să cumperi un produs nou:

  • îți place produsul(compoziție, stil, croi);
  • ți-l dorești de mult iar acum este la un preț pe care ți-l poți permite;
  • îți dorești să susții producătorul valorile sau cauzele pe care la rândul său le susține;
  • consideri că se va potrivi unui număr mare de piese vestimentare deja prezente în garderoba ta;

Pare puțin ciudat ca teima.ro, un site online de haine, să îți spună să limitezi shoping-ul online, nu-i așa? Dar așa cum probabil știi deja, teima.ro nu este un magazin obișnuit de haine. Îmi doresc ca fiecare articol achiziționat prin intermediul site-ului să fie cumpărat responsabil și purtat cu dragoste și grijă.

Schimbarea modului în care ne cumpărăm hainele este într-adevăr un lucru atât de mic, dar care are un impact URIAȘ asupra planetei și inclusiv asupra noastră!